Peștera Dâmbovicioara

Dâmbovicioara

Aici am fost pentru prima dată în copilărie. Veneam dinspre Câmpulung. Mă fascina acest culoar Rucăr-Bran, pentru copilul de atunci aici era raiul. Nu înţelegeam de ce nu ne mutăm acolo, imediat şi fără să privim înapoi. Casele vechi, din lemn, învelite cu șiță, aşezate ici-colo peste dealurile verzi, munţii Bucegi şi Piatra Craiului care înconjurau ca pe un cuib de vulturi aceste locuri, oamenii cumsecade, văile adânci – totul era fascinant pentru mine. Dacă mă uit înapoi cel mai mult mă impresionau pajiştile verzi aşezate minuţios pe colinele rotunjite. Se vedea aici măiestria Creatorului care dădea un sens deplin la tot.

 Drumul spre Dâmbovicioara a fost spectaculos. Din Rucăr trebuie să părăseşti DN-ul. Undeva spre Piatra Craiului (nu ştiam că acolo sunt, m-am prins mult mai târziu) un drum secundar străpunge două stânci imense pentru a-şi face loc. Aici sunt cheile Dâmbovicioarei. E frumos, e liniştit locul şi încă destul de puţin umblat de turişti. Drumul merge pe vale câţiva km buni. Ici colo mai poţi vedea şi câte o casă veche, de-a locului cu șiță şi cu prispă. După un drum şerpuit, undeva pe dreapta, răsare o scobitură mare în calcar. Aici e intrarea în Peştera Dâmbovicioara. Peştera s-a format în relieful calcaros prin acţiunea continuă a apelor. Este cea mai lungă din zonă, având 555 de metri. Partea deschisă publicului măsoară doar jumătate din lungimea totală. Ghidul povesteşte mereu cu mândrie cum a fost folosită de localnici pentru a se apăra de năvălitori, în Evul Mediu şi mai târziu precum şi de haiduci sau chiar de urşi.

Nu, nu e cea mai spectaculoasă peşteră, dar minunăţia e afară. Nu e musai să te întorci în Rucăr, de fapt, dacă eşti un pic curajos nici nu e indicat. În aval, la 1 km e satul Dâmbovicioara şi de aici porneşte spre culme un drum spre satele Ciocanu şi Șirnea. Drumul e proaspăt asfaltat (prima lui bucată) şi urcă versanţii abrupţi până spre culmile celor două sate. Priveliştea e foarte frumoasă. După ce străpungi satul Dâmbovicioara, cu surele lui de fân, cu casele risipite, cu casele specifice locului şi cu văile sculptate, începi să urci pe un drum şerpuit. După câţiva km drumul te poartă până pe culme şi de aici vezi Bucegii la răsărit şi Piatra Craiului spre apus. Un joc de lumini și de umbre te va surprinde la apus. Dacă ajungi iarna, totul îţi va părea şi mai minunat căci contrastele vor fi şi mai mari.

Drumul asfaltat se termină la un moment dat şi vei fi obligat ori să te întorci, ori să mergi mai departe pe un drum pietruit de ţară. Gropile erau multe în anii trecuţi şi probabil s-au păstrat. Vei putea trece cu o berlină fără prea mari pretenţii şi vei putea ocoli gropile. Drumul devine greu accesibil iarna şi poate crea probleme.

Traseul se poate face în 3 sferturi de zi, lejer, din Bran. Noi am ajuns pentru prima dată pe 31 decembrie nu demult şi de atunci ne-am reîntors de câteva ori, ni se face dor şi de acest loc cum ni se face dor şi de Peştera şi Măgura.

Articol scris de: Alexandru – Pure Romania

Fotografie – Pure Romania, Pestera-dambovicioara.ro